Seminariile pe care vi le punem la dispoziție sunt construite pe spețe practice specifice domeniului Dvs. de activitate și au scopul de a vă ajuta să evitați pierderi, AMENZI, conflicte de muncă sau alte neplăceri datorate necunoaşterii legii și a procedurilor care le aveţi de înfăptuit.

Ce este important pentru Dvs.? Să cunoașteți legea și modul în care se aplică aceasta, sau să vă asumați riscuri și să plătiți amenzi sau despăgubiri către salariați, motivând cu eternul slogan ‘‘Nu am știut ce prevede legea’’.

Cui ne adresăm?

  • Angajatorilor
  • Prestatorilor de servicii în domeniul resurselor umane şi salarizării
  • Inspectorilor de resurse umane
  • Economiștilor
  • Oricărei persoane care dorește să dobândească competențe practice în resurse umane, pe domenii specifice de activitate

TEME ABORDATE:

  1. Timpul de muncă și de odihnă

Care sunt regulile la întocmire a pontajelor? Ce contravenții riscă angajatorul ?

Desfăşurarea activităţii cu respectarea unui anumit program de lucru, reprezintă una din trăsăturile importante ale raportului juridic de muncă. Totodată, munca trebuie să aibă un caracter de continuitate şi să fie prestată într-un anumit număr de ore.

Pornind de la modul de organizare a programului de lucru și a schemei de personal extrem de des întalnit în Romania, vă prezentăm câteva probleme de natură a îngrijora orice angajator, care fie nu cunoaște Codul Muncii, fie nu-l respectă deliberat (în acest ultim caz din păcate, fară a cunoaște riscurile la care se supune).

De exemplu, în activități din domenii precum comerțul, apărarea de bunuri și obiective, sanitar, organizarea de evenimente, producția de bunuri, etc., cele mai dese cazuri sunt că structura de personal este insuficientă și angajatorul riscă amenzi uriașe.

Bine de știut!

Constatarea se poate face de ITM în mod foarte ușor, prin corelarea numărului de salariați cu programul unității, atribuțiile salariaților și cele ce rezultă din actele interne care se verifică.

Nicio persoană fizică sau juridică nu se poate opune legal, controlului. Inspectorul de muncă, poate cere orice act, poate administra orice probă luată și poate chestiona orice martor sau persoană aflată la locul de muncă.

Drepturile și obligațiile angajatorului în cazul unui control sunt stipulate în Legea nr. 108/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare.

  1. Sancţiunile disciplinare

Vom discuta cum se face o cercetare disciplinară, cum se motivează în drept şi în fapt o decizie de sancţionare disciplinară, astfel încât să nu fie anulată de instanţă din cauza unor vicii de formă sau a lipsei de fond.

  1. REVISAL

Vom discuta despre modificările aduse legislației referitoare la înființarea și transmiterea registrului electronic de evidență al salariaților în baza HG 500/2011 și vom face aplicații practice cu înregistrări pe spețele cele mai întâlnite în domeniul Dvs. de activitate, cu scopul de a va familiariza și a reține cat mai ușor, care sunt datele necesare a fi menționate în registru, termenele de transmitere, persoanele responsabile și cum se poate salva şi recupera baza de date.  

  1. REGULAMENT INTERN ŞI FIŞA POSTULUI

Vom discuta despre importanța și rolul regulamentului intern şi a fişelor de postși vom face aplicații practice pentru domeniul Dvs. de activitate, pornind de la organizarea activităţii, disciplina muncii şi aplicarea sancţiunilor disciplinare și finalizând cu sancţiunile care fi aplicate de autorităţi.         

  1. CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ

Vom discuta practic pe domeniul Dvs. de activitate, de ce și cum se întocmește unui contract colectiv de muncă, cum se aleg aleg reprezentanţii salariaţilor, care este procedura de vot, reprezentativitatea, formularistica (decizii, împuterniciri, tabele de semnături, procese verbale, etc.) și care sunt sancţiunile care pot fi aplicate de autorităţi.

  1. EVALUAREA PERFORMANȚELOR, CRITERII DE EVALUARE ȘI OBIECTIVE DE PERFORMANȚĂ

Vă vom învăța cum se face o evaluare a performanţelor profesionale individuale ale angajaţilor în raport cu cerinţele posturilor, dar și în raport cu cunoştinţele, aptitudinile şi comportamentul fiecărui individ raportat la grup și mediul de lucru, pentru ocupații specifice domeniului Dvs. de  activitate.

Vom discuta despre baza legală a instituirii în contractele de muncă a criteriilor de evaluare și vă vom învăța cum se întocmeşte procedura de evaluare, cum se realizează notarea, care sunt tehnicile de evaluare, care sunt erorile specifice procesului de evaluare și problemele care apar pe parcursul evaluării, cine poate fi evaluator şi toate acestea pentru posturi specifice domeniului Dvs. de activitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *